sâmbătă, 31 octombrie 2009

Apa?

Un documentar extraordinar despre apă.

marți, 27 octombrie 2009

Valea Morţii (Death Valley)- pământul care arde


Temut şi ocolit de nativi până la sosirea coloniştilor europeni, sistemul californian de văi aride şi-a primit numele în 1849. Se pare că atunci, un grup de căutători de aur, aveau intenţia de a ajunge la minele de aur din Sacramento, s-au aventurat în traversarea temutei văi.

Deşi aparent mai uşor decât traversarea muntilor, drumul avea să se dovedească în curând un coşmar pentru cei câţiva temerari. Pierzându-se în deşertul interminabil, căutătorii de aur au rătăcit timp de 26 de zile până în momentul în care au fost salvaţi de către una dintre iscoadele trimise pentru a găsi o cale de ieşire. Se spune că în mo.mentul în care călătorii au parasit valea, unul dintre ei şi-a mai intors odată faţa către pustiul dezolant rostind urmatoarele cuvinte : ‘’Adio, vale a morţii !’’. Astfel a aparut sumbra denumire a văii.

Explicţia denumirii acestei depresiuni deşertice din sud-vestul SUA constă şi în faptul că este una dintre cele mai aride regiuni de pe glob. Clima este insuportabilă mai ales în timpul verii boreale, când caracteristice amintite ating paroxismul.

Minima înregistrată aici a fost de 9.4 grade Celsius, iar maxima de 56,7 grade Celsius, ceea ce înseamnă al doilea record mondial al tuturor timpurilor pentru cea mai înaltă temperatură înregistrată la umbra. Ar mai fi de amintit că Death Valley deţine recordul pe glob în ceea ce priveşte cea mai inaltă temperatură înregistrată pe termen lung: 48,9 grade Celsius la umbră timp de 43 de zile consecutiv, în intervalul 6 iulie-17 august 1917.
Aici precipitaţiile sunt foarte reduse (sub 40 mm anual), umiditatea extrem de scazută şi se înregistrează un număr ridicat de zile senine (peste 280 anual).


În intervalul noiembrie-mai climatul devine relativ plăcut fapt care atrage o serie de turişti în această regiune. Aceştia admiră frumoasele dune de nisip sau aflorările de sare cu forme dintre cele mai spectaculoase, cum sunt cele din Devils Gulf Course, ori relieful vulcanic, renumit fiind grupul de mici conuri Ubehebe Crater.

Frumoase privelişti asupra Văii Morţii oferă înălţimile muntoase din jur: vârful Dante's View (1688m) din estul depresiunii, Mount Whitney (cel mai înalt vârf de pe teritoriul SUA - excepătand Alaska) sau zona mlăştinoasă Badwater (85m sub nivelul mării).

În acest loc, în Valea Mortii, legile fizicii par să îşi piardă sensul dând naştere unui fenomen incredibil. Deşi nu există martori oculari ai bizarului eveniment, urmele de pe sol dovedesc clar că …pietrele se mişcă.

Pietrele călătoare
Iniţial aventurierii şi apoi oamenii de ştiinţa au fost şocaţi de ciudatele urme de pe nisip lăsate în urma pietrelor, aparent fără nicio explicaţie. Uriaşul deşert de aproape 800 de kilometri pătraţi părea să fie martorul unor fenomene ciudate care facea ca rocile uriaşe, unele de câteva sute de kilograme, să se mişte în voie de-a lungul văilor nisipoase.

Zeci de urme, unele perfect drepte, altele urmând forma unui zig-zag bizar, se întindeau de-a lungul întregii Văi a Morţii. Şi cum nicio teorie părea să nu poată oferi o explicaţie plauzibilă, pseudo-ştiinţa a înlocuit curând părerile oamenilor de ştiinţă. Au fost invocaţi pe rând, vizitatori din din spaţiul cosmic, forţe magnetice misterioase sau creaturi necunoscute care ar fi sălăşluit în mediul neprielnic al deşertului californian.
Iar ca misterul să fie şi mai adânc, niciun specialist nu a putut surprinde vreodată m
işcarea rocilor, în ciuda nenumaratelor încercări.

Şi totuşi, Valea Morţii nu a fost întotdeauna demnă de trista reputaţie care o înconjoară. Descoperirile arheologice au aratat că, dacă în urmă cu milioane de ani, locul reprezenta fundul unei mări uriaşe, cu numai 10.000 de ani în urmă, valea era o adevarată oază de verdeaţă,împânzită de lacuri, mediul perfect pentru primii locuitori ai continentului nord-american.

Micul deşert californian, desfăşurat pe o lungime de 225 km şi o laţime cuprinsă între 6 si 25 km, a fost declarat in anul 1933, monument naţional. Prin originalitatea şi interesul ei ştiinţific, Valea Morţii merită din plin punerea sub protecţia legii.


miercuri, 21 octombrie 2009

Bonus

Harta politică a Europei


Harta politică a Olandei

Harta regională Overijssel
Harta regională Zuid - Holland (Olanda de Sud)


Harta regională Noord - Holland (Olanda de Nord)
P.S. click pe poză pentru o imagine mai detaliată

duminică, 18 octombrie 2009

Dor de vară...dor de Olanda...

Mie door de Olanda şi de vara care a trecut! Acum e aşa de frig şi plouă, nu că în Olanda nu ploua, dar era soare şi vară şi mai ales era vacanţă. Măcar sper sa vină iarna mai repede şi să ningă muult, să se facă troiene... şi să nu mergem la şcoală.

P.S.
1. postul este la cerere şi muult aşteptat
2. pozele sunt în ordine cronologica facute cu aparat, telefon (cu ce am apucat)
3. îmi cer scuze pentru eventualele poze deformate, mişcate, etc. (unele sunt facute din maşină)


Austria - apusul şi morile de vânt


Austria - tunelurile de sub Viena


Germania
- dimineaţă înnourată pe autostradă



Olanda - intrarea în Glanerbrug (gem. Enschede)



Olanda - Biserica din Enschede



Olanda - Hengelo (lac pentru pescuit sportiv)


Olanda - Hengelo (bloc cu structura de rezistenţă în apă)

Olanda - Hengelo


Olanda - Marea Nordului


Olanda - Scheveningen (Marea Nordului)


Olanda - Scheveningen (statuie cu Olive mâncând hering)


Olanda - Afsluitdijk (autostrada care separă Marea Nordului de lacul IJsselmeer)


Olanda - Enkhuizen


Olanda
- Enkhuizen (muzeu)


Germania - Gronau (Biserica Gronau)

Olanda
- Enschede (lac pentru pescuit sportiv)

Olanda -
Enschede (poza mea preferată)

Olanda - Enschede (casă cu specific olandez)

Olanda - vaci olandeze


Olanda - ieşirea din Glanerbrug


Germania - aeroportul Köln - Bonn


România - aeroportul Băneasa
Va urma...

miercuri, 14 octombrie 2009

A căzut prima ninsoare în România!


Pentru prima oară de când vremea rea a început să-şi facă simţită prezenţa în ţară, a nins la Cavnic, în Maramureş, la Babele, în Bucegi şi la Arieşeni, judeţul Alba.
De asemenea, autorităţile din Suceava sunt pregătite pentru a interveni în vederea deszăpezirii, cu utilaje şi materiale anntiderapante, în judeţ fiind anunţat viscol şi polei.

Şi Marea Neagră este afectată de condiţiile meteorologice vitrege. Până la prânz, toate porturile maritime din Constanţa au fost închise. Nici pe canalul Dunăre-Marea Neagră nu s-a circulat. Vântul a suflat cu o viteză de 80 de km la oră, iar valurile au depăşit cinci metri. Pe plajă, nisipul a fost ridicat la câţiva metri înălţime.

Atenţionarea meteo rămâne valabilă, aşa că în perioada următoare vremea se menţine rece şi mohorâtă.

Meteorologii au emis, luni, o atenţionare Cod Galben de ploi şi vijelii. Vizate sunt toate judeţele din România. Atenţionarea este valabilă în intervalul 13 octombrie ora 06:00 - 15 octombrie ora 12:00. În acest interval, "vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă", potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

"În regiunile centrale şi vestice, precipitaţiile vor fi mixte, iar în nord-vest şi la munte vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări în toate regiunile, iar în zona montană înaltă va fi tare, viscolind ninsoarea. În judeţele din vestul, centrul şi nordul ţării, cantităţile de apă, cumulate pe tot intervalul, vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 50 l/mp", se mai precizează pe site-ul ANM.

Sursa: http://www.antena3.ro/stiri/meteo/a-nins-la-babele-si-la-cavnic-la-suceava-se-anunta-viscol-si-polei_82548.html


marți, 13 octombrie 2009

Copaci artificiali împotriva încălzirii climatice (part I)

O pădure de arbori dotaţi cu filtre ar putea fi aruncată în lupta cu dioxidul de carbon.

O pădure de 100.000 de copaci artificiali, care ar putea fi „plantaţi” în următorii 20 de ani, reprezintă una dintre soluţiile practice pe care experţii britanici în geoinginerie le propun pentru decarbonizarea atmosferei. Un raport realizat de specialiştii Institutului de Inginerie Mecanică din Londra şi citat de BBC subliniază că fenomenul încălzirii globale nu poate fi evitat dacă nu se iau în calcul şi inovaţiile tehnologice, dar avertizează că măsurile propuse au efecte doar pe termen scurt şi trebuie corelate cu reducerea semnificativă a emisiilor de carbon. „Geoingineria nu este o soluţie miraculoasă, dar ne poate obţine timp preţios”, a explicat Tim Fox, unul dintre experţii de la institutul londonez.

Prototipul e gata

Copacii artificiali sunt deja în stadiul de prototip, a declarat Fox. „Aceştia ar putea intra în producţia de serie şi ar putea fi plantaţi într-o perioadă relativ scurtă de timp”, a adăugat specialistul britanic. El a explicat că pădurea artificială, care va acoperi o supr
afaţă de circa 600 de hectare, va funcţiona destul de simplu - va capta dioxidul de carbon din atmosferă cu
ajutorul unui filtru. Un astfel de copac conceput de specialiştii în geoinginerie va filtra de câteva mii de ori mai mult CO2 decât un arbore natural, a subliniat Fox, adăugând
că dioxidul de carbon captat va fi apoi stocat în instalaţii speciale.


Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/865450/Copaci-artificiali-contra-poluarii--VIDEO/

Top 10: cele mai scumpe mâncăruri din lume

10. Pâine - 20$
Cea mai scumpă pâine din lume costă aproape 20 de dolari şi poate fi cumpărată de la o brutărie din Franţa. Se zvoneşte că în anul 1994 o femeie a vazut chipul fecioarei Maria pe o felie din această
pâine, iar dupa ce a păstrat-o timp de 10 ani şi nu a mucegăit deloc, a vândut-o pentru $ 28,000!
9. Hamburger cu trufe - 120$
Acest hamburger cu trufe a fost creat de către un faimos bucătar şef foarte apreciat în rândul vedetelor de la Hollywood. Hamburgerul de 120 de dolari conţine carne amestecată cu trufe, foie gras şi friptură din muşchi de vită. Se serveşte cu parmezan şi este decorat cu seminţe de mac.

8. Sandwich - 197$
Sandwich-ul von Essen Platinum club costă 197 de dolari şi este realizat din roşii uscate, suncă Iberico (produsa doar în Spania din carne de porc negru Iberian), trufe albe şi ouă de prepeliţă. Odată cu preţul vin şi caloriile... 1,182 în fiecare sandwich.

7. Trufe cu ciocolată - 250$
2600 de dolari costă 500 de grame din acest sortiment de trufe cu ciocolată, iar preţul uneia singure ajunge la 250 de dolari! Chocopologie este cea mai scumpă ciocolată din lume şi o poţi gusta doar dacă faci o comanda în avans.

6. Pizza - 1000$
Cea mai luxoasă pizza din lume costă 1000 de dolari, adică... aproximativ 250$ pentru o felie. De ce? O poti decora cu nici mai mult, nici mai puţin de 6 tipuri de caviar, homar, cremă de branză şi arpagic. Şi aceasta se comandă în avans.

5. Omletă cu caviar - 1000$
Ai chef de un mic dejun fabulos? Ce zici de o omletă umplută cu caviar şi un homar întreg? Omleta cu caviar este probabil cea mai scumpă din lume şi costă 1000 de dolari, totuşi... poţi să comanzi o porţie mai mică cu 100 de dolari.

4. Îngheţată - 1000$
Grand Opulance Sundae, adică îngheţata mega opulentă, o să te "scuture" de 1000 de dolari, dar papilele tale gustative se vor bucura de un desert realizat din îngheţată de vanilie decorată cu frunze din aur de 24 de karate, dar şi cu un sirop din cea mai scumpa ciocolată. La sfârşit, îngheţata este umplută cu trufe şi caviar pentru desert.

3. Şofran - 2700$
Şofranul este probabil cel mai scump condiment din lume, mai ales daca îl cumperi cu $2,700/500 de grame. Aproximativ 150.000 de flori sunt necesare pentru un kilogram de şofran uscat, iar de obicei e nevoie de 2.000 metri pătrati pentru un kilogram de recoltă... tocmai de aceea costă aşa mult.

2. Plăcintă - 15900$
În anul 2006 a luat naştere în Anglia această placintă, pe atunci... cea mai scumpă din lume, aproximativ $15,900 (pentru 8 porţii). O astfel de placintă conţine file de vită în valoare de 1000 de dolari, ciuperci chinezeşti în valoare de 3300 de dolari, trufe negre, o frunză decorativă din aur şi doua sticle de vin Chateau Mouton Rothschild (din 1982) în valoare de 4200 de dolari fiecare!


1. Caviar Beluga - 48750$
Cu siguranţă că atunci când ne gândim la caviar, ne gândim la lux, dar în acelaşi timp ne putem face o idee şi despre preţul lui, asta până am dat peste caviarul Beluga, cel mai scump caviar din lume! Costă $48,750, iar acest preţ este doar pentru o cutie de 50 de grame. Se numeşte Almas şi provine din Iran.

Sursa : http://www.mayra.ro/timp-liber/savoir-vivre/fara-sort/top-10-cele-mai-scumpe-mancaruri.html

luni, 5 octombrie 2009

7 metode ciudate de a distruge Pământul.



1. Eroarea de existenţă

Ce trebuie sa faceţi? Absolut nimic. Trebuie doar să vă relaxaţi să vă luaţi o cafea şi să speraţi că toţi cei 200, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000 de atomi care alcătuiesc planeta vor înceta să mai existe ca prin farmec.

2. Înghiţit de o gaură neagră microscopică

Pentru a va realiza planul trebuie sa aveti o gaură neagră microscopică. Aveţi grijă totuşi că aceste găuri negre nu trăiesc nici ele la nesfârşit, iar daca uneia mari ii ia ceva timp sa dispara, o gaură neagră microscopică poate să se evapore instantaneu, din cauza masei mici. Astfel, gaura neagra trebuie sa fie mică, dar nici prea mică, aproximativ de masa Muntelui Everest.

Crearea unui astfel de corp poate sa va creeze probleme, din moment ce este necesară o anumită cantitate de neutroni, care nu se gasesc la supermarket. Totuşi, ei se pot obţine dacă mai multe nuclee atomice sunt date cap in cap până se ametescă.

Pentru a distruge Pămantul, gaura neagra trebuie plasată oriunde pe suprafata planetei, iar tot ce va ramane sa faceti este sa asteptati ca Terra să dispară.

3. Jocul cu reacţii materie-antimaterie

Veţi avea nevoie de 2,500,000,000,000 tone de antimaterie, cea mai explozibilă substantă, care poate fi obtinuţa în cantităţi mici cu orice accelerator de particule.

Cât de greu este? Energia forţei gravitaţionale a unei planete de masa M şi raza R, data de formula E=(3/5)GM^2/R ajunge în cazul Pămantului la aproximativ 224, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000, 000 Jouli. Soarelui îi trebuie o saptămană să producă energia asta. Ei?

Pentru a anihila această energie, trebuie aruncate în foc aproximativ 2, 500, 000, 000, 000 tone de antimaterie. Pământul va ajunge o a doua centură de asteoizi în jurul Soarelui.

4. Înghitit de o gaură neagră uriaşă

Dupa ce aţi localizat gaura neagra de care vreţi să vă folosiţi trebuie să o aduceţi în proximitatea Pământului. Probabil cel mai greu lucru de facut la acest plan. Sunt două căi: puteţi muta Pământul, sau gaura neagră. Cel mai util ar fi totusi sa le mutati pe amandouă în acelaşi timp. Foarte greu, dar posibil. Se urmareşte acelaşi curs ca şi la gaura neagră microscopică.

5. Decostrucţie sistematică

Practic, ceea ce trebuie sa faci este sa săpaţi, iar bucaţile rezultate trebuie aruncate pe orbită. Da. Toate sextilioanele de tone. Printre metodele prin care puteti face acest lucru sunt folosirea navetelor spaţiale pentru a transporta materia sau folosirea lifturilor spaţiale. Dacă am vrea şi dacă am folosi toate resursele în acest sens, am putea face asta chiar şi în zilele noastre, dar ar lua cam 189,000,000 de ani.

6. Pulverizarea prin lovire

Veţi avea nevoie de o piatra mare şi grea ... de exemplu Marte. În principiu, orice poate fi distrus dacă este lovit suficient de tare.

Conceptul este simplu. Trebuie găsit un asteroid foarte mare sau o planeta, accelerat la o viteza uimitoare şi lovit de Pamant. Rezultatul este o coliziune spectaculoasă care ar trebui să pulverizeze Pământul.

Pentru a împiedica gravitaţia sa încropească o nouă planetă, dacă "obiectul contondent" s-ar deplasa cu 11 kilometri pe secunda, fără pierderi de energie, ar trebui sa aiba cel putin 60% din masa Pamantului. Marte, are 11% din masa Terrei, in timp ce Venus ajunge la 81% din aceasta masa.

Şi o "piatră" mai mică şi-ar face treaba, doar că ar trebui să fie lansată la o viteză mult mai mare. Un asteroid de 10, 000, 000, 000, 000 de tone, la 90% din viteza luminii ar putea sa rezolve problema.

7. Mancat de maşini von Neumann

Dupa Arthur C. Clarke, o maşina von Neumann este orice sistem capabil să se copieze identic, folosind doar materie brută. Daca reusiti sa creati una care sa functioneze pe bază de fier, magneziu, aluminiu şi siliciu, cele mai întalnite elemente de pe Pământ, mai aveţi de facut doar un pas. Pusă pe pilot automat, maşina se va duplica la nesfarsit, de fapt pana la epuizarea resurselor, mancand la propriu Planeta Albastră, până când nu mai ramane absolut nimic.

Practic, obiectivul nu va fi complet, deoarece vor mai ramane niste elemente nefolosite, dar dacă programaţi maşinile von Neumann să se îndrepre spre Soare după ce şi-au terminat treaba, planul este complet.



Sursa: http://www.ziare.com/lifeshow/fun/01-19-2008/7-metode-ciudate-de-a-distruge-pamantul-219245

Bear Grylls în România.



Bear Grylls a ajuns şi în România după celelate ţări în care şi-a testat tehnicile de supravieţuire. În Transilvania el a filmat un nou episod pentru emisiunea sa "Ultimate survival" de pe Discovery Channel.

"Fost membru al forţelor speciale, Bear Grylls a fost instruit ca expert în supravieţuire în armata britanică, are centură neagră în karate şi este un experimentat alpinist de mare altitudine. Grylls şi-a demonstrat spiritul îndrăzneţ prin numeroase realizări inedite, cum ar fi cina servită la cea mai mare altitudine, pe o masă suspendată sub un balon cu aer cald, la 7500 m deasupra nivelului mării, sau prima traversare neasistată a apelor îngheţate ale Atlanticului de Nord, într-o ambarcaţiune gonflabilă deschisă, rigidă. În plus, în 1998, la 23 de ani, Bear a devenit cel mai tânăr alpinist britanic care a cucerit Everestul.

Bear vs. Ursul românesc

Setea de aventură a lui Bear îl poartă pînă în inima ţinutului lui Dracula, în Munţii Carpaţi din Transilvania. Pădurile de aici sînt pline de animale de pradă ucigaşe. Nu trece mult timp şi se produce inevitabilul, căci Bear se întîlneşte faţă în faţă cu un urs brun, un mascul de talie mare. Înfruntînd peisajul aspru al acestor munţi, Bear luptă cu defileuri înşelătoare şi stînci calcaroase abrupte, pentru a scăpa cu viaţă.

Tehnicile sale de supravieţuire sînt puse la încercare în momentul cînd, mişcîndu-se cu mare atenţie, iese din raza de acţiune a ursului brun. Apoi Bear descoperă delicatese naturale cu care se ospătează: melci, păstrăvi şi merele dintr-un morman de excremente de urs."

Prima parte: http://www.youtube.com/watch?v=WAnsbHh41J0&feature=related











Sursa: http://www.protvmagazin.ro/articole/3798844/Tehnici-de-supravietuire-in-ROMANIA.html